Ne așteaptă o criză financiară fără precedent. Este avertismentul analiștilor. Dar cine are nevoie de mașină trebuie să știe că poate să-și cumpere niște “junghiuri” pe care să plătească mai puțin de 1.000 de euro și să nu-i pară rău după bani nici măcar o secundă!
Erau mașini pe care le vedeai la tot pasul în urmă cu 15-20 de ani. Astăzi le mai vezi doar la firmele care livrează pizza. Sunt niște “junghiuri” pe care nu dai mai mult de 1.000 de euro. Dar la asemenea preț, și dacă ar fi de unică folosință, parcă tot ar face banii. Li se mai spune „rable„, „tigai”, „cotețuri”. Sunt uneori pericol public pe șosele, dar alteori sunt foarte bine întreținute.
Volkswagen Golf IV
Un Volkswagen Golf IV se vinde la Arad cu 699 de euro. Are 255.000 de kilometri și 19 ani. Este pus în mișcare de un motor pe benzină de 1,4 litri cu 75 de cai putere. A fost recent adus din Germania, scrie în anunț, iar vânzătorul este sincer: cumpărătorul va fi nevoit să schimbe discul de ambreiaj, să înlocuiască bateria și să rezolve petele de rugină de pe capotă.
Opel Astra G
Un Opel Astra G care tocmai a împlinit 20 de ani pare să fie în floarea vârstei pentru doar 890 de euro. 217.000 de kilometri a rulat “neamțul” cu motor pe benzină de 1,6 litri și cu instalație GPL montată și omologată în urmă cu doi ani. În preț, proprietarul a inclus și bateria nouă.
Ford Focus
Un Ford Focus break este scos la vânzare în Timișoara. Are în palmares 187.000 de kilometri. Sub capotă funcționează motorul diesel de 1,7 litri – spune proprietarul, care ar trebui să mai verifice o dată talonul – cuplat la o transmisie manuală. În 2004 a văzut lumina zilei Ford-ul gri cu patru geamuri electrice, navigație color, aer condiționat. Proprietarul promite “stare impecabilă” contra sumei de 800 de euro.
Peugeot 206
800 de euro, preț negociabil. Atât costă un Peugeot 206 din 2004 cu 175.000 de kilometri la activ și cu fluturași pe capotă, pe aripi, pe montanți și pe ușa portbagajului. Așa-i că arată a genul de mașină “condus de o fată”? Vânzătorul spune că “francezul” cu motor pe benzină și 60 de cai putere a fost adus recent din Germania.
Cum se descurcă Peugeot 206 în off-road? Ați fi uimiți!
Fiat Punto II
Fiat Punto II se poate achiziționa pe autovit.ro cu prețul psihologic de 999 de euro. Mașina din 2003 are motor de 1,3 litri pe benzină, care dezvoltă 90 de cai putere. 141.000 de kilometri a rulat acest Punto în cei 17 ani de viață pe șoselele din Germania și din România. Mașina este vândută de un dealer care oferă și garanție pentru două luni.